Vestul la 40 de ani de la debutul revoluţiei iraniene | Global | DW

0
7

La fix 40 de ani de la revoluţia iraniană, relaţiile tiraniei islamiste de la Teheran cu propriul popor şi cu Occidentul ilustrează neajunsurile cu pricina. Cu toţii s-au înşelat grav în privinţa potenţialului totalitar al fundamentalismului islamic, ca şi asupra şanselor democraţiei iraniene.

În loc să furnizeze libertate, debarcarea şahinşahului a adus la putere promisiuni de renaştere spirituală şi pe ayatolahul Khomeini, în fruntea unui regim totalitar mai represiv, mai rău şi mai periculos decât sinistrul Savak, serviciul secret care a domnit în Iran din 1957 şi până în 1979.

Abia instalată, noua guvernare teocratică nu s-a dat în lături să exporte integrism islamic şi terorism până a incendiat nordul şi estul Africii, mari părţi din Asia şi întreaga lume arabă. După un deceniu de distrugător război cu Irakul şi alte câteva de antiamericanism virulent şi de antisemitism genocidal, ca şi de varii războaie regionale, inclusiv o imixtiune de anvergură în măcelul sirian, Iranul a devenit marea sperietoare globală şi regională.

Azi înfricoşează deopotrivă Orientul Apropiat şi Mijlociu, dar şi acea parte lucidă a lumii libere, care înţelege pericolul imens al unui Iran potenţial nuclearizat şi aliat cu tiranii antioccidentale agresive precum cele din Rusia, China comunistă, Turcia, sau Venezuela.

În răstimp, ayatolahii au introdus în spaţiul persan odată cu legislaţia islamică, şaria, o atmosferă de teroare absolută, nu doar pentru agnostici, atei, sau credincioşii altor religii sau confesiuni. Nu întâmplător, Iranul bate toate recordurile în materie de execuţii pe cap de locuitor, cum evidenţia recent Dr. Majid Rafizadeh.

Moneda naţională s-a prăbuşit sub povara embargoului. Economic, ţara s-a dus în cap, suferă de inflaţie şi de subdezvoltare, pentru că toţi banii rezultaţi din exportul de ţiţei iranian s-au concentrat în investiţii militare şi export de extremism şi terorism, iar sancţiunile americane şi-au făcut şi vor continua să-şi facă efectul. Concomitent, popularitatea regimului islamist s-a erodat decisiv, astfel încât tot mai mulţi iranieni refuză să-i facă jocul, dând vina pe americani pentru mizeria economică din ţară. 

Însoţită de speranţe de libertate uriaşe, alimentate de minoritari şi o intelectualitate naivă, subestimând fatal riscurile reprezentate de dorul de dictatură al maselor şi de extremismul religios, republica islamică s-a rezumat la a substitui regimul autoritar al şahului cu unul totalitar al clericilor şiiţi. După preluarea puterii de către fundamentaliştii lui Khomeini şi preluarea ştafetei de către succesorul său, Khamenei, s-a introdus şi s-a menţinut o masivă cenzură a presei.

În loc să se amelioreze, situaţia s-a deteriorat progresiv. Închisorile sunt, azi, pline, iar nemulţumirea e ubicuă. Tensiunile, omniprezente, iau amploare. La fel, represiunea şi o propagandă antidemocratică, antisemită şi antiamericană cu atât mai furibundă, cu cât, subminată de globalizare, îndoctrinările devin pe zi ce trece mai ineficiente.

Or, în loc să încurajeze, în aceste condiţii, o revoluţie democratică, în stare să îndrepte consecinţele catastrofei care a debutat în spaţiul persan acum 40 de ani, puterile vesteuropene practică, în continuare, un împăciuitorism sinucigaş, întreţinut mult timp şi de America lui Obama. Pare în speţă, că ne repetăm obsesiv erorile cele mai vătămătoare. Căci Iranul ar fi trebuit de mult să ne înţelepţească. Dar Europa nu vrea şi pace.

Or, e clar că nu iranienii de rând vor beneficia, dacă se va dovedi funcţional, ceea ce e îndoielnic, de mecanismul financiar pus pe picioare de germani, francezi şi britanici pentru prezervarea comerţului cu Teheranul prin conturnarea embargoului american instituit de administraţia Trump. Vor profita de el nu musulmanii moderaţi, ci clericii extremişti, exportul de noi violenţe, Gărzile revoluţionare, întreaga conducere coruptă a republicii islamice, miliţiile şiite din Yemen şi organizaţiile teroriste din Liban, Siria şi teritoriile palestiniene, între care Hamas şi Hezbollah.

Ar fi timpul ca o Europă în descompunere, confruntată ea însăşi cu un extremism şi antisemitism crescând, să renunţe la prejudecăţi stângiste şi să înveţe ce-i face bine şi ce nu. Foarte greu nu e.

Nici antiamericanismul, nici împăciuitorismul şi nici basmaua din capul unei Mogherini căciulindu-se în faţa conducerii islamiştilor iranieni nu reprezintă tocmai calea optimă către izbânda drepturilor omului şi a democraţiei în Europa şi în lume.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here