Pana de curent din Berlin ridică întrebări vitale | Germania | DW

0
2

După uriaşa pană de curent petrecută săptămâna trecută la Berlin, autoritățile germane sunt rugate să reexamineze robusteţea infrastructurii energetice a țării.

Întreruperea energiei electrice în cartierul Köpenick a fost nu doar neobișnuit de lungă, durând peste 30 de ore, ci şi foarte vastă, lăsând peste 30 000 de gospodării și 2 000 de birouri în întuneric.

Din cercetările efectuate până în prezent reiese că la originea acestui incident s-ar afla o firmă de construcţii elvețiană, care efectua lucrări la un pod rutier. Pentru că nu ar fi verificat anumite planuri ale fundamentelor, muncitorii au tăiat un cablu de 110 000 de volți.

Incidentul a determinat RBB, postul public local de radio din Berlin, să se întrebe ce s-ar întâmpla în cazul unei întreruperi a energiei electrice la nivel național. Potrivit unei investigaţii de presă realizată de postul public de televiziune ARD, în Germania “nu există un plan de urgenţă, național şi curprinzător, gândit pentru astfel de evenimente”.

Un cartier berlinez a rămas în beznă

Potrivit Ministerului Federal de Interne, responsabilitatea gestionării crizelor revine landurilor și municipalităților. Deși există un comandament de criză al guvernelor de land și al celui federal, activitatea lui se rezumă la colectarea de informații şi gestionarea serviciilor auxiliare, cum ar fi distribuția generatoarelor de curent, afirmă RBB.

Cu alte cuvinte, câte landuri, atâtea proceduri şi seturi de reguli care trebuie urmate în cazuri de urgenţă.

“Trebuie să existe un plan național de urgență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Verzilor în chestiuni de politică internă, Konstantin von Notz, postului de radio Deutschlandfunk. “Acest lucru ar trebui să fie coordonat foarte precis între structurile federale și guvernele regionale”, a spus el.

Potrivit Oficiului Federal pentru Protecția Civilă și Asistența în caz de Catastrofă (BBK), acest lucru intră în sarcina unuia dintre departamentele sale, numit Centrul Comun Federal și de Stat pentru Raportare și Monitorizare, care, între altele, cere landurilor să actualizeze constant orice situație relevantă pentru infrastructura critică.

Ce trebuie făcut

Însă acest centru este doar un sub-departament al unei agenţii guvernamentale, parte dintr-un minister, nicidecum o instituţie precum Department of Homeland Security din Statele Unite, care are un rol similar dar beneficiază de un buget de 40 de milioane de dolari anual.

“BKK nu poate face decât recomandări consultative”, spune Hans-Walter Borries, vicedirector al Asociaţiei pentru Protecţia Infrastructurii Critice, BSKI. “Instituţia elaborează directive şi broşuri foarte bune, însă puterea de decizie aparţine statului şi guvernelor locale”.

Ceea ce lipsește Germaniei, a declarat el pentru DW, sunt “planuri adecvate de logistică și de aprovizionare” pentru ceea ce trebuie să facă în cazul întreruperilor de curent pe scară largă, în special în privinţa consumabilelor de urgență pentru spitale, case de îngrijire și servicii de urgență. Un spital din Berlin a trebuit să mute pacienții de la terapie intensivă săptămâna trecută, ca urmare a panei de curent.

Ameninţare recurentă

Reţeaua de energie electrică, infrastructură critică

Reţeaua de energie electrică, infrastructură critică

De fapt, Germania are o rețea energetică relativ puternică: țara se clasează bine în Indicele privind Frecvenţa Medie a Întreruperilor în Reţea (SAIDI), indicator internaţional de fiabilitate a furnizării energiei.

Scorul german SAIDI, în medie de 12,2 minute de întrerupere pe an, reprezintă un sfert din cel al Franței vecine.

De asemenea, probabilitatea unei întreruperi majore, precum cea din Berlin, este mică, deoarece rețelele sunt configurate astfel încât, dacă o stație clachează, o alta ar trebui să intre automat în acțiune. Acesta, crede Borries, este motivul pentru care guvernul nu a reușit să elaboreze un plan național de urgență.

Pe de altă parte, el mai spune că probabilitatea unor întreruperi mai mici, de mai puțin de 3 minute, a crescut în ultimii ani. Acest lucru, crede el, este cauzat parțial de o creștere a dependenței Germaniei de energia regenerabilă. Și având în vedere că Germania se află în prezent în “tranziția energetică” spre energia regenerabilă, un astfel de plan de urgență este mult mai stringent. “Avem nevoie de aprovizionare sigură, o extindere a rețelelor și o capacitate de stocare mai mare”, a spus el.

“Cererea zilnică de electricitate, în jurul amiezii, este undeva între 60-70 de gigawați în Germania. Acum, dacă 5 gigawatți lipsesc dintr-o dată, din orice motiv – prețuri prea scumpe pe piața internațională, un atac de tip hacking la o centrală electrică sau o situație climatică extremă – efectul se simte asupra întregii rețele”.

 



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here