DNA, detalii inedite despre înregistrările cu procurorii de la Oradea

0
10

Direcţia Naţională Anticorupţie a venit cu noi precizări vineri, în cadrul unui comunicat de presă, în contextul în care în mass-media s-a vehiculat o anumită interpretare dată convorbirilor înregistrate, în sensul că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea au efectuat urmărirea penală în anumite dosare cu magistraţi în scopul intimidării acestora.

“În cuprinsul discuţiei respective au fost vehiculate numele a şapte magistraţi. În urma informării transmise de procurorul şef al Serviciului teritorial Oradea, persoană care nu apare în cuprinsul discuţiei prezumată a aparţine unor procurori din cadrul acestei unităţi de Parchet, s-au constatat următoarele:

– în cazul a doi magistraţi nu au existat dosare în lucru în perioada ianuarie 2018- octombrie 2018,

– alţi doi magistraţi erau pensionaţi din 21.03.2013 şi 24.11.2015, conform hotărârilor Plenului CSM de a înainta către Preşedintele României propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare,

– unul dintre ei, la momentul purtării presupuselor discuţii înregistrate, se afla în cursul executării unei pedepsei de 4 ani închisoare,

– faţă de alţi doi magistraţi (din care unul nu a judecat niciodată cauze penale) s-a dispus ulterior o soluţie de clasare.

De asemenea, precizăm că două dintre persoanele participante la discuţie nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului teritorial Oradea iar o alta, la momentul discuţiei şi ulterior acesteia, nu a avut în lucru vreo cauză cu magistraţi.

Reiterăm faptul că, după finalizarea controlului ce va fi realizat de procurori cu funcţii de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală, se vor dispune măsuri în funcţie de rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie“, a transmis DNA.

Reamintim că, în urmă cu o zi, noul şef interimar al DNA, Călin Nistor, a demarat un control la serviciul teritorial Oradea.

“Procurorul şef adjunct, care exercită atribuţiile procurorului şef al DNA, domnul Nistor Călin, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Oradea, având ca obiect activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurorii din cadrul acestei unităţi de Parchet în cauzele despre care se face vorbire în înregistrările apărute în spaţiul public. Precizăm că, după finalizarea acestei activităţi, se vor dispune măsuri în funcţie de rezultatele cuprinse în raportul de control ce se va întocmi cu această ocazie. Totodată, a fost sesizată şi Inspecţia Judiciară din cadrul CSM pentru a verifica posibile abateri disciplinare săvârşite de procurorii din cadrul Serviciul teritorial Oradea”, a transmis DNA.

Despre înregistrarea de la DNA Oradea

Avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe care ar fi avut loc la DNA Oradea în ianuarie anul trecut.

“Înregistrare explozivă de la o şedinţă DNA Oradea, din ianuarie 2018, primită anonim. Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian. Cer public DNA Oradea să dezmintă autenticitatea înregistrării. Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a doi judecători în judecată.

Nume importante ce apar în discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Şoane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian (Tribunalul Bihor la un moment dat), Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemeş (Tribunalul Satu Mare).

Dacă înregistrarea e autentică, ar trebui să urmeze arestări la DNA Oradea. Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a cinci procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit“, se arăta în mesajul postat pe site-ul Cabinetului de Avocatură Doseanu şi Asociaţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here