Brexitul și vina pentru dezolarea europeană | Europa | DW

0
6

Ştiinţa de a zâmbi pe marginea prăpastiei a atins culmi nebănuite. Când zâmbetul piere spaţiul e cotropit de acuze şi recriminări. Premierul britanic s-a adresat, recent, naţiunii, certându-şi rău parlamentarii. Care ar fi de vină că nu s-ar fi înţeles asupra transpunerii Brexit-ului. Motiv pentru care desprinderea de UE a Marii Britanii n-ar mai putea avea loc punctual.

Ce nebunie. Ca şi cum deputaţii britanici ar fi de vină că nu se înţeleg asupra unui acord extrem de complex, aparent în regulă, dar în fapt inacceptabil pentru o ţară care îşi respectă democraţia şi deci voinţa exprimată prin plebiscit a propriului popor suveran.

Căci în cauză e o înţelegere astfel articulată, la indicaţiile Franţei şi Germaniei, de negociatorul şef al UE, Michel Barnier, încât, departe de a oferi o cale rezonabilă şi adecvată de divorţ, blochează în fapt la mantinelă Regatul Unit, împiedicându-l să se desparte de Comunitate.

Că, în calitatea ei de şefă a guvernului, May a acceptat acest document pretinzând că, în conformitate cu voinţa britanicilor, documentată prin referendumul din 2016, ar reglementa ieşirea Marii Britanii din UE, când de fapt o împiedică, n-a simplificat situaţia. Dimpotrivă. A complicat-o.

Şi mai grav e că, în loc să-şi admită eşecul şi să lase pe altcineva la butoane, May a insistat să dea vina pe alţii. Dar a avut grijă să nu înfiereze ipocrizia continentală. Ai cărei exponenţi şi-au propus şi au admis din capul locului (dar, mai nou, se prefac c-ar fi uitat că au vrut) să-i pedepsească exemplar pe britanici pentru îndrăzneala de a se îndepărta de Comunitate, astfel încât să nu facă emuli.

Iar UE să nu se împuţineze. În schimb, May şi-a dezavuat parlamentarii, doar pentru că majoritatea nu i-a împărtăşit opinia. Le-a atacat chiar, culmea, integritatea, deşi e imposibil de găsit în Europa un for legislativ mai democratic, care să-şi fi probat mai clar seriozitatea şi rigoarea, nu doar neputinţa, în abordarea unor probleme dintre cele mai încâlcite pentru viitorul naţiunii. Şi pentru al continentului. 

În aceste condiţii nu e de mirare că britanicii se îndreaptă către o criză naţională, pe care şeful opoziţiei de stânga, Corbyn o consideră actualizată. În fapt, haosul domneşte nu doar în sfera Brexitului, care ar urma să fie amânat fie până la alegerile europene, fie chiar până la finele lunii iunie, dacă se face voinţa Theresei May. Ci şi în privinţa relaţiilor dintre vestul şi estul continentului.

Prăpastia dintre ele s-a readâncit vizibil după suspendarea, de către Partidul Popular European, a formaţiunii lui Viktor Orban, Fidesz. Iar democraţia e departe de a fi ieşit câştigată din acest demers. Nu pentru că Orban ar fi uşă de biserică. Dimpotrivă, liderul maghiar şi-a  erodat şi dezosat statul de drept. Dar valorile şi principiile în baza cărora ar fi avut loc, potrivit creştin-democraţilor europeni, sancţionarea prin suspendare a partidului guvernamental maghiar, sunt călcate în picioare într-o mare veselie de SPD, partenerii de guvernare din Germania ai CDU. La urma urmei, social-democraţii germani n-au schiţat niciun gest de desolidarizare de PSD, partidul infractorului Dragnea, aflat la pupitru într-o ţară ca România, care-şi demantelează de asemenea, în pas şi mai grăbit, statul de drept.

Or, dacă ar ţine realmente la valori şi principii, cum pretind, cum pot oare conservatorii germani să tolereze perpetuarea unei alianţe cu un partid complice cu populişti de stânga demolând, aşa cum face PSD-ul dragniot, un stat de drept membru al UE?

Şi, în fond, cine oare e de vină pentru starea absolut deplorabilă în care se găseşte şi restul Europei?

Nu actualul executiv european în frunte cu Doland Tusk şi Jean-Claude Juncker, un şef creştin-democrat al Comisiei Europene foarte apropiat de Angela Merkel? Nu şefa creştin-democrată a unui guvern german care a aruncat în aer, în 2015, acordurile europene, anulând graniţele proprii în faţa unei masive şi necontrolate imigraţii? N-a importat această imigraţie în Europa antisemitism, nesiguranţă, patriarhalism şi extremism din greu? Nu i-a speriat ea rău pe britanici, determinându-i pe mulţi, un an mai târziu, să îngroaşe rândurile celor ce-au optat pentru Brexit?

Cine, deci, poartă răspunderea dezastrului european? Doar Putin cu campaniile lui de fake-news? Doar extremiştii clasici, de stânga şi de dreapta, care-i mănâncă autocratului ex-kaghebist de la Kremlin din palmă? Sau şi politicieni de centru, foarte duri cu adversarii lor populişti, dar vorbind ca Farfuridi şi Brânzovenescu şi acţionând ca şi cum ar crede că mai ţine să manifeste o greţoasă duplicitate politicianistă şi să-şi bată joc cu superbie de democraţia pe care pretind s-o apere?

Brexitul dur e o idee foarte proastă. Căci de pe urma lui ar putea pierde toată lumea rău. A sosit vremea ca liderii europeni să-şi bage minţile în cap. Iar Europa să se despartă net de politicienii care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, deşi, olfactiv, au intoxicat serios întregul continent. Perpetuarea lor la cârmă discreditează grav democraţia şi valorile cu care se mândresc statele de drept europene şi compromit un viitor liber şi prosper, european.     

 



Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here